Anunț

 

Către,

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „DR. CONSTANTIN OPRIȘ” BAIA MARE

În atenția

D-lui Manager Interimar Dr. Pop Vasile

Având în vedere situația petrecută în cursul nopții de 14 spre 15 noiembrie 2020 în Serviciul UPU al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, în care personalul care deservea în cadrul acestei secții a fost supus violenței fizice și verbale din partea unui grup de persoane care au intrat ilegal în incinta secției, acestea proferând injurii la adresa personalului secției și având chiar tendința de a lovi persoanele aflate în serviciu,  Colegiul Medicilor Maramureș atrage atenția asupra faptului că actul medical trebuie să se poată desfășura în condiții de maximă siguranță și de respect, cu atât mai mult în condițiile de presiune extraordinară la care este supus personalul medical în contextul actual al pandemiei. Deasemenea, reiterăm ideea privind susținerea pe care organele de ordine publică trebuie să o acorde în mod imediat și nemijlocit pentru prevenirea unor incidente de natură să pună în pericol integritatea corpului medical.

Colegiul Medicilor Maramureș condamnă acest tip de manifestări și susține orice demers legal pentru câștigarea dreptății. Profesia medicală, în toată lumea, în oricare condiții s-ar desfășura, trebuie să fie respectată iar membrii ei trebuie să se bucure de aprecierea întregii societăți. Astfel de gesturi, care se repetă în ultima vreme, alimentate în mod voit sau nu de diferite elemente ale societății, arată concret ceea ce până acum era doar sugerat: lipsă de încredere, lipsă de respect și dispreț pentru valoare.

Facem apel la simțul civic al fiecărui român pentru a preveni și combate astfel de manifestări condamnabile. Să acordăm medicilor respectul cuvenit, pentru ca cei care se luptă pentru viața și sănătatea tuturor celor pe care îi au în grijă să-și poată desfășura activitatea în deplină securitate socială.

 Cu stimă,

                                                                                               Birou Executiv al

                                                                                  Colegiului Medicilor Maramureş       

                                                                                      Presedinte Dr. Petruţ Giuliano